Până acum, emisiunile culinare de la noi au tot avut şi "gospodine sexy" printre concurenţi, cea mai celebră dintre acestea fiind Andreea Moldovan. Iată însă că, de data aceasta, Claudia are de gând să le depăşească în top pe acestea, după ce a ajuns de la revistele pentru adulţi la... cratiţă!
Moldoveancă get-beget şi fire dezinvoltă, Claudia nu regretă nici acum că a pozat în revistele pentru adulţi: „E ceea ce mi-am dorit, a fost un alt vis al meu, mi s-a îndeplinit, am ajuns acolo unde am vrut cinstit, iar după m-am oprit. Am simţit că e momentul să încep altceva”.
În prezent, blondina are 33 de ani, este căsătorită şi spune că între ea şi soţul ei a fost dragoste la prima vedere. Acum se ocupă de crearea de obiecte handmade, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi sau animăluţe, precum şi cu confecţionarea obiectelor de decor.